Obligații în privința curățării trotuarelor

Reamintim proprietarilor de apartamente din localitate (de la etajele superioare), celor care locuiesc la case și agenților economici că au obligația de a îndepărta țurțurii de gheață de la aticul blocurilor, precum și zăpada și gheața de pe trotuarele din fața proprietăților.

Astfel, potrivit prevederilor Hotărârii de Consiliu Local nr. 22/2002, art. 1, lit. (n, (o și (p, în special agenții economici care nu respectă aceste obligații sunt pasibili de amenzi cuprinse între 1.000 lei și 2.000 lei. Totodată, proprietarii de apartamente de la etajele superioare trebuie să știe că, în cazul producerii unor accidente sau avarii ale unor bunuri, ei sunt direct răspunzători.

Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență atenționează că va acorda sprijin asociațiilor de proprietari pentru îndepărtarea țurțurilor doar acolo unde accesul autoscării din dotare se va putea face fără riscuri, respectiv autoturismele vor fi îndepărtate din zona de acțiune iar condițiile de trafic pietonal vor permite acest lucru.

Prin urmare, reluăm apelul la cetățenii orașului să faciliteze accesul utilajelor, atât pe străzile mai puțin circulate din unele cartiere, cât mai ales pe aleile dintre blocuri. Dacă utilajele pot pătrunde, înseamnă că se vor putea degaja și parcările. Îndepărtarea zăpezii din fața proprietății, a blocului sau a magazinului este, așadar, și o obligație legală, nu doar morală!

Mulțumim pentru înțelegere!

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.