Municipiul Bârlad a fost, astăzi, 21 septembrie, gazda unei ceremonii dedicate consolidării relațiilor cu Republica India. Excelenței Sale Dr. Manoj Kumar Mohapatra, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii India în România, i-a fost conferit titlul de „Cetățean de Onoare al Municipiului Bârlad”, iar Prof. Dr. Achyuta Samanta a primit „Cheia Orașului Bârlad”.
Oaspeții indieni au fost întâmpinați, potrivit tradiției românești, cu pâine și sare. La festivitate au participat reprezentanți ai administrației locale, precum și antreprenori care își desfășoară activitatea la Bârlad, prezența acestora subliniind și componenta economică a relației pe care municipalitatea dorește să o dezvolte cu partenerii din India.
Titlul de „Cetățean de Onoare al Municipiului Bârlad” i-a fost conferit Excelenței Sale Dr. Manoj Kumar Mohapatra pentru activitatea diplomatică și pentru contribuția la dezvoltarea relațiilor de prietenie, dialog și cooperare dintre Republica India, România și Municipiul Bârlad.
În momentul acordării distincției, ambasadorul a precizat că, potrivit procedurilor legale din India, acceptarea oficială a unui asemenea titlu presupune obținerea prealabilă a aprobărilor statului indian. Excelența Sa a subliniat însă că se simte onorat de gestul autorităților și al comunității bârlădene.
Primarul municipiului Bârlad, Dumitru Boroș, a vorbit despre semnificația unei relații care a depășit deja cadrul unei singure vizite oficiale și despre dorința ca aceasta să capete consistență în domeniile economic, cultural, educațional și instituțional.
„Faptul că Bârladul se află pentru a treia oară în postura de a primi vizita unui ambasador al Indiei ne onorează în mod deosebit. Vedem în această continuitate premisa unei apropieri durabile și a unor legături care pot căpăta, în timp, substanță și profunzime”, a transmis primarul.
Edilul a subliniat că acordarea titlului reprezintă atât un gest de apreciere, cât și expresia deschiderii Bârladului către o colaborare de durată:
„Ne dorim ca această relație să deschidă noi punți între Bârlad și India, fie că vorbim despre cultură, educație, economie, schimburi instituționale sau despre apropierea dintre oameni.”
Relația dintre Ambasada Republicii India și Municipiul Bârlad s-a concretizat în ultimele luni prin mai multe întâlniri dedicate identificării unor direcții de colaborare. În cadrul vizitei oficiale din 30 iulie, ambasadorului i-au fost prezentate profilul economic și cultural al municipiului și perspectivele sale de dezvoltare. Programul a inclus și o deplasare la Rulmenți S.A. Bârlad, unde Excelența Sa a putut cunoaște direct capacitatea industrială și potențialul economic local.
Dialogul a continuat ulterior prin invitația adresată reprezentanților Municipiului Bârlad de a participa la o întrevedere la Ambasada Republicii India din București, în vederea aprofundării posibilităților de cooperare și a identificării unor parteneriate de interes comun.
În cadrul aceleiași ceremonii, Prof. Dr. Achyuta Samanta a primit „Cheia Orașului Bârlad”, distincție simbolică acordată în semn de apreciere pentru activitatea sa în domeniul educației, incluziunii sociale și filantropiei și pentru susținerea accesului la educație al copiilor și tinerilor proveniți din comunități vulnerabile.
Fondator al Kalinga Institute of Industrial Technology (KIIT) și Kalinga Institute of Social Sciences (KISS), Prof. Dr. Achyuta Samanta și-a construit activitatea în jurul educației și al proiectelor de responsabilitate socială.
Adresându-i-se profesorului indian, primarul Dumitru Boroș a pus în legătură profilul acestuia cu tradiția educațională și culturală a Bârladului:
„Bârladul este, la rândul său, un oraș cu o veche tradiție a școlii, a culturii și a filantropiei. De aceea, ne dorim ca acest moment să devină începutul unor legături durabile între comunitățile și instituțiile noastre, prin educație, cultură, cercetare și proiecte care pot aduce oamenii mai aproape.”
Semnificația distincției a fost rezumată de primar printr-un mesaj adresat direct oaspetelui: „Cheia Bârladului pe care v-o încredințăm astăzi vă spune că porțile acestui oraș vă rămân deschise.”
Ceremonia din 21 septembrie continuă astfel seria contactelor dintre Municipiul Bârlad și reprezentanții Republicii India și deschide perspectiva dezvoltării unor colaborări concrete în domeniile economic, educațional, cultural și instituțional.





































