Grădina Publică a Bârladului a fost redată publicului, în mod oficial, duminică, 28 aprilie, de Sărbătoarea Floriilor, după ce a fost supusă unor lucrări de reabilitare în cadrul unui proiect cu fonduri europene și locale, în valoare de 11 milioane de lei.
La aproape 75 de ani de la ultima sa transformare notabilă, operată de regimul comunist în 1950, Grădina Publică a Bârladului se prezintă astăzi într-o nouă versiune, în care modernul se împletește cu elementele istorice, tradiționale ale bătrânei oaze de verdeață a urbei.
La evenimentul de redeschidere organizat de Primăria Bârlad, în frunte cu primarul Dumitru Boroș, au participat Ciprian Trifan, președintele Consiliului Județean, senatorul Iulian Mihail Bîca, deputatul Adrian Solomon, foști și actuali consilieri municipali, funcționari din primărie și, cel mai important, sute de bârlădeni, de toate vârstele care au ținut să fie nelipsiți la acest moment deosebit în istoria Grădinii.
”Istoria Grădinii Publice a Bârladului a început undeva la 1834, primele lucrări realizându-se în 1843. De atunci, bârlădenii au investit continuu în acest obiectiv, în toate perioadele istorice adăugându-se câte ceva, dar niciodată nu a existat o abordare unitară, completă. După 1989, necesitatea intervențiilor a devenit tot mai evidentă, iar după 2016 am decis să este timpul unei reabilitări cu simț de răspundere. Ne-am văzut în fața unor opinii împărțite din partea cetățenilor orașului. Unii își doreau să păstrăm totul așa cum era, alții ne cereau să o aducem în actualitate, iar noi am fi vrut să îi împăcăm pe toți. Am adoptat, în cele din urmă, varianta care îmbina cele două puncte de vedere, aceea a unei Grădini Publice moderne, cu beneficiile și funcțiunile prezentului, păstrându-i însă farmecul său istoric. Așadar, împreună cu echipa din cadrul Primăriei Bârlad, în care s-au regăsit oameni din serviciile Fonduri Europene, Investiții, Achiziții, Cadastru, Gospodărie sau Urbanism, am trecut la treabă, având drept rezultat ceea ce vedeți astăzi, aici. Îi mulțumesc acestei echipe, dar și consilierilor locali foști și actuali, pentru că fără votul lor acest proiect nu s-ar fi realizat. Îi mulțumesc domnului senator Mihail Iulian Bîca, cel care, atunci când era consilierul meu personal, a lucrat efectiv cu creionul pentru acest proiect.
Vreau să vă multumesc, în mod special și dumneavoastră, cetățenii Bârladului, pentru că ne-ați înțeles, ați răbdat și ați îndurat tot disconfortul. Am finalizat prima etapă de modernizare a Grădinii Publice. Urmează cea de a doua, care va viza perimetrul cuprins între Teatrul de vară și Cruce. Vom avea unul dintre cele mai frumoase parcuri nu din Moldova, ci din toată țara. Așadar, povestea merge mai departe!”, a declarat primarul Dumitru Boroș.
După tăierea panglicii, toți cei prezenți au vizitat parcul.
Publicul a fost delectat cu un spectacol susținut de grupul de majorete Madness, coordonat de prof. Carmen Bighiu, din cadrul Școlii ”Ep. Iacov Antonovici”, grupul vocal-instrumental ”Dacii liberi”, coordonat de prof. Corneliu Pleșu, grupul de dans modern ”Bimbo”, din cadrul Clubului Elevilor, coordonat de instructorii de dans Monica Moraru și Mathias Ichim.
De asemenea, au susținut momente muzica deosebite la pian și chitară electrică, elevi din cadrul Liceului Pedagogic ”Ioan Popescu”: Noemi Tivdă, Andrei Cristea, Octavian Crîșmăruc și Andra Argișanu.




































