În urma ședinței ordinare a Consiliului Local Bârlad, de vineri, 21 iulie 2023, în cadrul căreia a fost repus pe ordinea de zi proiectul de hotărâre care face posibilă depunerea cererii de fonduri europene necesare reabilitării termice a Liceului ”Mihai Eminescu” primarul Dumitru Boroș transmite următoarea informare:
”Din păcate, consilierii PSD din perioada 2020 – 2024 vor rămâne în istoria Bârladului drept cei care s-au opus reabilitării termice a clădirii Liceului Eminescu.
Primul document pe care o instituție trebuie să îl dețină pentru a accesa fonduri europene este extrasul de carte funciară.
Pentru a obține acest document, era necesară corectarea erorii de măsurare a corpurilor clădirii.
Această eroare s-a strecurat ca urmare a informațiilor comunicate de fosta conducere a liceului, după o măsurătoare din ochi, domniile lor nefiind specialiști.
În momentul în care s-a efectuat o măsurătoare specializată, s-au stabilit dimensiunile exacte ale fiecăruia dintre corpurile clădirii și s-a impus corectarea schițelor.
Tocmai acest lucru a făcut obiectul proiectului de hotărâre pe care consilierii PSD l-au respins de două ori la rând FĂRĂ NICIUN ARGUMENT, în ciuda faptului că am subliniat de mai multe ori, în cadrul celor două ședințe, că fără a corecta schița nu vom putea accesa fonduri europene pentru reabilitarea termică a liceului.
La prima ședință consilierii PSD au motivat ba că scrisul e foarte mărunt, ba că nu înțeleg.
La a doua ședință nu au mai avut nimic de obiectat, dar au votat împotrivă.
Numele celor care au respins proiectul:
– Andrei Huiban
– Mircea Leonte
– Aneta Vasilache
– Ion Filip
– Doamna Gabriela Plăcintă a participat online exact până la acest proiect de hotărâre, după care a ieșit brusc din ședință. Domnul Sorin Răducanu nu a fost prezent.
Iată motivele pentru care era nevoie de sprijinirea demersurilor pentru reabilitarea termică a Liceului Eminescu:
Este cel mai mare consumator de curent electric și gaz metan din rețeaua școlară a județului
Generații întregi de elevi au tremurat de frig din cauza pierderilor de energie termică și alte mii de elevi ar urma să tremure dacă nu vom lua urgent măsuri
Ani de zile, vechile conduceri ale orașului – nici măcar în cei 16 ani când PSD a avut majoritate în CL – nu au făcut investiții care să reducă pierderile
Tot ce am reușit cu bani de la bugetul local, din 2016 până acum, a fost refacerea totală a acoperișului, pentru că și acela a fost lăsat să se degradeze nepermis în anii din urmă.
Proiectul de hotărâre a fost aprobat, în cele din urmă, cu votul următorilor consilieri, cărora le mulțumesc:
• de la PNL – Carmen Dima, Ioan Racoviță, Florin Ferlovici, Florin Palade, Liviu Luca, Iulian Mardare, Mihai Zugravu, Ionuț Pasat
• de la USR – Ana Maria Vintilă, Ovidiu Ciobotaru, Vlad Sîrbu
• de la ALDE – Corneliu Pleșu, Vasile Ivan
• consilier independent Bogdan Sârbu.