A fost semnat contractul pentru execuția lucrărilor de reabilitare, restaurare și consolidare a clădirii Școlii de Muzică și Arte Plastice „N.N. Tonitza” Bârlad – Corp C1, vechea Casă Cerchez de pe strada Mihail Kogălniceanu, una dintre clădirile cu o arhitectură inconfundabilă ale orașului nostru.
Este o investiție importantă pentru educația artistică din Bârlad și din județul Vaslui. Școala „N.N. Tonitza” este singura școală de profil din județ, locul în care generații de copii și tineri și-au descoperit talentul, au învățat muzica, desenul și bucuria creației.
Dincolo de condițiile de învățământ, acest proiect înseamnă și salvarea unui imobil de referință al Bârladului, parte din zestrea arhitecturală a orașului.
Această clădire prețioasă a fost ridicată de doctorul Theodor Cerchez, cel de-al doilea director al spitalului bârlădean și cel care a înființat secția de chirurgie. Tot aici s-a născut fiul său, Vasile Cerchez, prof. dr. docent, devenit un cercetător important în domeniul petrolului și al uleiurilor lubrifiante.
Valoarea contractului: peste 4,7 milioane lei
Durata de execuție a lucrărilor: 18 luni.
Finanțarea este asigurată prin Programul Național de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic, cu o contribuție de la bugetul local.
”În paralel, continuăm și proiectul noului local al Școlii ”Tonitza”. Corpurile din spatele Casei Cerchez au fost demolate, iar în locul lor se ridică, în momentul de față, o clădire modernă, destinată tinerilor care aleg să-și urmeze vocația artistică. Noul local al Școlii de Muzică este realizat cu fonduri europene, prin Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, completată de o contribuție din bugetul local. Prin aceste investiții, punem la adăpost patrimoniul Bârladului și construim spații moderne pentru copiii care duc mai departe viața artistică a orașului”, a declarat primarul Dumitru Boroș.



















