„Dragi copii, stimați profesori, dragi părinți,

Astăzi, porțile școlilor din Bârlad se deschid din nou. Și, odată cu ele, se deschide un nou început.

Pentru unii copii, este prima întâlnire cu școala. Pentru alții, este revederea cu colegii, cu profesorii, cu emoțiile și bucuriile pe care le aduce fiecare an. Iar pentru părinți, prima zi de școală este întotdeauna un moment în care îți privești copilul și îți dai seama, poate pentru o clipă, cât de repede a crescut.

Dragi elevi, să nu vă fie niciodată teamă să visați. Învățați, întrebați, încercați, greșiți și luați-o de la capăt. Notele sunt importante, dar mai important este omul care veți deveni.

Stimați profesori, vă încredințăm ceea ce avem mai de preț: copiii noștri. Vă mulțumesc pentru răbdare, pentru dăruire și pentru fiecare lecție care rămâne dincolo de catalog și de manuale. Uneori, un profesor schimbă un destin fără să știe.

Dragi părinți, știu că fiecare început de an vine cu speranțe, griji și emoții. Aveți încredere în copii, în profesori și, mai ales, în puterea educației de a le deschide drumul în viață.

Ca administrație locală, avem o responsabilitate clară: să fim aproape de școală și de oamenii ei. Continuăm investițiile în infrastructura educațională, în modernizarea și siguranța unităților de învățământ, pentru că o școală bună înseamnă nu doar pereți și dotări moderne, ci un loc în care un copil să intre cu bucurie și să se simtă în siguranță.

Pentru că, în fond, investiția în școală este investiția în viitorul Bârladului și chiar al țării.

Vă doresc tuturor un an școlar cu sănătate, răbdare, rezultate frumoase și cât mai multe motive de bucurie.

Iar vouă, copii, vă spun atât: Aveți curaj să credeți în voi, pentru că noi avem datoria să credem în voi! Și doar împreună putem construi orașul în care veți dori să vă întoarceți atunci când veți fi mari. Și nu uitați: „Cum arată astăzi școala, așa va arăta mâine țara!” (Spiru Haret)

Bine ați revenit în bănci și mult succes în noul an școlar!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.