Municipiul Bârlad face un nou pas important în modernizarea infrastructurii medicale locale. Luni, 18 noiembrie, a fost livrat cel de-al doilea computer tomograf (CT) de ultimă generație destinat Spitalului Municipal de Urgență „Elena Beldiman”. Aparatul urmează să fie instalat în noua clădire a Ambulatoriului integrat.

Investiția, în valoare de 5,5 milioane de lei, a fost realizată cu sprijinul Guvernului României, 10% din suma totală fiind asigurată din bugetul local al municipiului Bârlad. Noul CT vine să completeze dotarea spitalului, alături de aparatul RMN recent achiziționat, și va contribui semnificativ la reducerea timpilor de așteptare pentru investigații imagistice de mare precizie.

Spre deosebire de primul computer tomograf, noul aparat beneficiază de o extragaranție extinsă de până la 5 ani. Această măsură va reduce considerabil costurile cu întreținerea, reviziile și reparațiile, care se ridică anual la zeci de mii de euro.

„Este o realizare importantă, care arată că sprijinul promis devine realitate. Puține orașe de dimensiunea Bârladului se pot lăuda cu două CT-uri și un RMN. Împreună cu dotările aduse în ultimii ani – centrală termică și lifturi noi, servicii de spălătorie și bucătărie proprii, o clădire nouă pentru Ambulatoriu – vorbim astăzi de un spital care oferă condiții moderne pentru pacienți și medici deopotrivă. Sănătatea a fost o prioritate pentru administrația locală încă din 2016, iar acest parcurs susținut continuă”, a declarat Dumitru Boroș, primarul municipiului Bârlad.

Reamintim că anul trecut, Spitalul „Elena Beldiman” a beneficiat de cea mai mare finanțare guvernamentală din ultimele decenii – 7 milioane de lei. Este un semn clar că eforturile administrației locale, susținute de actualul Guvern, dau rezultate vizibile, în interesul întregii comunități.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.