Alte două incidente grave s-au petrecut, astăzi, în Bârlad, unde echipele de capturare a câinilor fără stăpân din cadrul SC Reiser acționează pe domeniul public.

Dacă în zona centrală unii așa-zis iubitori de câini s-au limitat la injurii și amenințări, în zona Grădină s-a lăsat cu violență. Un lucrător al Reiser, care capturase un câine maidanez, a fost îmbrâncit, lovit și înjurat de o femeie și de un bărbat care au încercat, prin amenințări, să îl forțeze să elibereze câinele. Refuzul angajatului Reiser l-a înfuriat pe bărbat, care i-a smuls cușca din mână, i-a distrus încuietoarea și a eliberat câinele capturat.

În ambele situații, echipele de la Reiser SA au solicitat sprijinul Poliției Locale Bârlad. Persoanele agresive s-au ales cu câte o amendă de 500 lei și plângere penală pentru distrugere a bunurilor publice.

„Având în vedere că acestea nu sunt incidente izolate, ci par a crește în intensitate, fiind chiar încurajate, reluăm apelul la cetățeni să renunțe la orice formă de opoziție față de personalul aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Oricum, asemenea comportamente agresive și antisociale nu le-am tolerat și nu vom face rabat de la această regulă!”, a transmis reprezentantul conducerii SC Reiser SA Bârlad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.