Bârladul are, după mai bine de șapte decenii, o autobază nouă. Investiția, în valoare de 18,5 milioane de lei, realizată din fonduri europene și locale, a fost finalizată și pune la dispoziția serviciului public de transport o infrastructură proprie, adaptată inclusiv flotei de autobuze electrice.
Noua autobază este prima construită în municipiu după anul 1950 și reprezintă una dintre ultimele etape ale procesului de reconstruire a serviciului public de transport local, după revenirea acestuia în administrarea orașului.
Timp de 17 ani, transportul public din Bârlad fusese concesionat unor operatori privați, iar municipalitatea nu mai dispunea de propria bază materială. Primarul Dumitru Boroș amintește că situația era radical diferită în 2016.
„În 2016, când am venit la Primărie, Bârladul nu avea nici măcar un șurub pentru transportul public. Nici măcar un șurub, darămite un autobuz”, arată edilul.
În prezent, serviciul public de transport dispune de 16 autobuze electrice, șapte autobuze pe combustibil și cinci microbuze, iar rețeaua de transport a fost extinsă în ultimii ani pe străzi pe care mijloacele de transport în comun nu circulaseră anterior.
Printre acestea se numără Epureanu, Constantin Hamangiu, Nicolae Bălcescu, Dragoș Vodă, Vasile Milea, Mihai Viteazul, Col. Simionescu Sava, Popa Șapcă, Paloda, Ioan Popescu, Vasile Pârvan și Cpt. Grigore Ignat.
Odată cu finalizarea autobazei, municipalitatea are acum și infrastructura necesară întreținerii și exploatării propriei flote. Noul obiectiv dispune de stații de încărcare pentru autobuzele electrice, ateliere de întreținere, zonă tehnică, birouri, spălătorie și o parcare de mari dimensiuni pentru mijloacele de transport public.
Investiția completează astfel transformarea transportului public local începută prin readucerea serviciului în administrarea municipiului, achiziția unei flote proprii și extinderea traseelor către noi zone ale orașului.




















