Un duo special, prezent la campania de plantări din Grădina Publică „Mihai Sturza” din Bârlad
Surpriză frumoasă făcută, sâmbătă, de către două nume de referință ale culturii române, care au aflat de campania de plantări de arbori din Grădina Publică a Bârladului.
Cetățeni de onoare ai Municipiului, pictorul și graficianul Dragoș Pătrașcu, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, și scriitorul Lucian Vasiliu, membru al Uniunii Scriitorilor din România și Republica Moldova, au plantat stejari, alături de primarul Dumitru Boroș, care a inițiat campania acum două săptămâni și la care au participat deja sute de bârlădeni.
„Am rămas mai mult decât plăcut surprins în momentul în care domnii Pătrașcu și Vasiliu, nume importante ale culturii românești, mi-au spus că vor profita de prezența lor în Bârlad, – domniile lor locuind în Iași, pentru a lua parte la acțiunea noastră de plantări de arbori în Grădină. S-au implicat mereu, și încă o mai fac, în viața culturală, socială și civică a urbei. Sunt niște prieteni adevărați ai Bârladului, ceea ce mă îndreptățește să le mulțumesc public în numele tuturor cetățenilor municipiului nostru. Prin gestul lor, si-au pus amprenta, definitiv, în Gradina Publică a Bârladului. Personal, am convingerea că actul civic al celor doi prieteni dragi nouă este o lecție de viață, din care cu toții am avea câte ceva de învățat!”, a transmis primarul Dumitru Boroș.






















