Constructorii variantei de ocolire a municipiului Bârlad au anunțat stadiul lucrărilor la data de 05 martie, a.c. După cum se știe, lucrările au fost reluate intens iar obiectivul este acum realizat în proporție de peste 83%.

Prin urmare, se lucrează la pasajul de la km 0+405 m, unde deja au fost montați parapeții pietonali și cei de siguranță, stâlpii de iluminat și se montează în prezent panourile de siguranță. De asemenea, și la pasajul de la km 1+630 m s-a finalizat montajul parapeților pietonali și al instalației electrice pentru iluminatul exterior. La intersecția de la kilometrul 2 (intrare Trestiana) lucrările se desfășoară la girație, în timp ce la kilometrii 5+450 m și 5+600 m (zona DSVSA Vaslui) s-au finalizat lucrările de balastare la rampa 1 și se pune umplutură la rampa 2. Tot aici s-a finalizat și execuția lucrărilor de relocare a rețelelor electriceși continuă lucrările de stabilizare și taluzare a terasamentelor spre km 9+100 m și km 10. Strada Trestiana a fost deja relocată și continuă lucrările spre nord, inclusiv la cea de-a doua girație, din zona Simila – Fabrica de oțet.

„Am făcut o nouă vizită pe șantierul variantei de ocolire împreună cu domnul Ovidiu-Mugurel Laicu, directorul DRDP Iași și cu mai mulți reprezentanți ai constructorului. Specialiștii au constat astfel că se lucrează pe aproape toată lungimea variantei de ocolire. Din câte am văzut împreună, pe șantier lucrează astăzi peste 80 de muncitori și mai bine de 60 de utilaje. Pe lungimi considerabile, care au fost pregătite în ultima luna, urmează ca din prima zi a săptămânii viitoare să înceapă turnarea primului strat de asfalt, astfel încât segmentele nou-asfaltate să se întâlnească cu cele mai vechi. Veștile sunt bune și sperăm ca vremea să fie în continuare bună pentru ca lucrările să meargă bine, iar până la sfârșitul lunii mai să avem o investiție funcțională”, a transmis primarul Dumitru Boroș.

Biroul de Presă și Relații Publice al Primăriei Municipiului Bârlad

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.