Secția Pediatrie (fostul Spital de copii) din cadrul Spitalului de urgență ”Elena Beldiman” Bârlad și-a deschis ușile spre a-și primi micii pacienți într-un spațiu complet transformat. Un spațiu în care confortul îndeplinește în amănunt toate exigențele europene și în care totul este nou: mobilier, lenjerii, pardoseli, zugrăveală, ferestre, uși, obiecte sanitare, calorifere, centrală termică, aparate de aer condiționat etc

Însă nu ceea ce se află la vedere sunt schimbările fundamentale, ci intervențiile făcute cu scopul creșterii performanței energetice a clădirii, în cadrul unui proiect cu finanțare europeană, în valoare de aproape 1,4 milioane euro (7 milioane de lei), acesta fiind primul proiect cu fonduri europene obținut de municipalitatea bârlădeană după 2016.

Zilele trecute, după aproape trei ani de lucrări, secția Pediatrie a fost predată conducerii Spitalului ”Beldiman”, în cadrul evenimentului fiind oficiată și o slujbă religioasă de sfințire a spațiului nou amenajat. În afară de primarul Dumitru Boroș, viceprimarul Ana-Maria Vintilă, Ciprian Feraru, managerul spitalului, Gabriela Daniș, directorul medical, au fost prezenți medici, asistente, reprezentanți ai Primăriei Bârlad etc.

Printre cele mai importante lucrări se numără:
– schimbarea acoperișului
– montare panouri fotovoltaice
– montare panouri solare
– înlocuirea tâmplăriei interioare și exterioare cu sisteme din termopan
– realizare termosistem pereți exteriori
– cămășuire pereți subsol tehnic la interior, grinzi, planșeu, fundație
– reparația și consolidarea corpului principal al clădirii
– refacerea finisajelor interioare
– înlocuirea completă a instalației de iluminat
– înlocuirea becurileor tradiționale cu corpuri de iluminat tip LED
– instalare dispozitiv inteligent de management a energiei
– înlocuirea instalației de distribuție a apei reci
– refacerea instalației termice.

”În afară de fondurile europene nerambursabile, această investiție a avut și suportul unui efort de la bugetul local de aproape 3 milioane. Pentru că atunci când am obținut finanțarea nu ne aflam în această criză financiară provocată de pandemie și, ulterior de războiul din Ucraina. Acestea au dus la o explozie a prețurilor materialelor de construcții și, implicit, a manoperei.
Este încă un pas pe care îl facem în direcția redresării, dezvoltării și diversificării serviciilor spitaliceșți la Bârlad. Așa cum am mai spus, am început cu reinternalizarea bucătăriei și a spălătoriei, servicii care au fost prestate ani de zile de un operator privat, la prețuri care au dus instituția în pragul colapsului. Am continuat cu alocarea substanțială de fonduri pentru achiziții de echipamente de înaltă performanță, printre care și CT-ul. De asemenea, o serie de investiții majore, cum ar fi înlocuirea lifturilor și a centralei termice, vechi toate de peste 40 de ani, duc la reducerea drastică a cheltuielior de consum și de mentenanță. Dotările din clădirea secției TBC, realizarea și dotarea unui spațiu distinct pentru Centrul de Sănătate Mintală, renovarea Pavilionului III de la Infecțioase sunt doar alte câteva componente pentru care am alocat sume impresionante de la bugetul local. În paralel, am obținut fonduri europene pentru o nouă clădire, aflată acum în construcție, în curtea spitalului. Aici va fi extins Ambulatoriul, investiție care vine la pachet cu zeci de aparate medicale ultramoderne, printre care și un RMN. Spitalul «Beldiman» a fost o prioritate pentru noi în tot acest timp, va continua să fie, iar faptele, nu cuvintele, vorbesc de la sine”, a declarat primarul Dumitru Boroș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.