Au fost finalizate lucrările de reabilitare la Spitalul de copii
Astăzi a avut loc recepția lucrărilor de reabilitare completă a Secției Pediatrie (fostul Spital de copii) a Spitalului „Elena Beldiman”. Prin urmare, clădirea își va relua activitatea în cel mai scurt timp.
Primarul Dumitru Boroș, prezent la fața locului, a declarat:
„Lucrările au durat mai mult decât ne-am fi dorit însă, din fericire, acum s-au terminat. Urmează ca personalul să își înceapă activitatea imediat ce saloanele și cabinetele de consultații vor fi amenajate. Trebuie spus că s-au realizat lucrări complexe în tot imobilul, pe toate nivelele și s-a lucrat la refacerea tuturor instalațiilor electrice, pe de o parte, dar și la reamenajarea interioarelor, anveloparea exteriorului și înlocuirea acoperișului. Această clădire este acum complet funcțională, iar investiția și-a atins obiectivul, și anume creșterea eficienței energetice, pentru care am primit o finanțare nerambursabilă, din fonduri europene, în valoare 4,5 milioane lei. La final de proiect, vreau să le mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în finalizarea acestuia”, a declarat primarul Dumitru Boroș.
La rândul lor, reprezentanții Spitalului „Elena Beldiman” au anunțat că vor începe mutarea secției în noua clădire chiar din cursul acestei săptămâni.