Acasă Local Plafonul pentru gratuitatea la transport a pensionarilor, ridicat cu 156 de lei

Plafonul pentru gratuitatea la transport a pensionarilor, ridicat cu 156 de lei

0
interior autobuz

La inițiativa primarului municipiului Bârlad, Dumitru Boroș, în ședința ordinară de Consiliului Local Municipal Bârlad, care a avut loc pe data de 31 ianuarie, a fost majorat plafonul pentru care se acordă transport gratuit pensionarilor din localitate.

Astfel, începând cu luna ianuarie, vor beneficia de câte 20 de de călătorii gratuite cu mijloacele de transport în comun pensionarii care înregistrează venituri până în limita a 1.281 lei, în loc de 1.125 lei, cât a fost plafonul maxim din cursul anului 2023. Proiectul de hotărâre care prevede majorarea a fost votat în unanimitate de către consilieri locali.

„Atât cât ne permite bugetul, încercăm să ajutăm cât mai mult pensionarii din municipiul Bârlad și să le facilităm accesul la mobilitate. Cu toții avem nevoi, dar mai ales vârstnicii noștri, pe care ar trebui să îi susținem, în primul rând să fie activi, să socializeze și să își ducă bătrânețile cât mai lipsiți de griji. Dacă pe viitor se va putea și vom avea resursele financiare necesare, vom mai încerca și alte majorări de plafon, astfel încât să venim în sprijinul cât mai multor pensionari cu venituri mici”, a transmis primarul Dumitru Boroș.

Biroul de Presă și Relații Publice al Primăriei Municipiului Bârlad

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.