Constructorul variantei ocolitoare a Bârladului a anunțat că până pe 30 iunie, a.c., obiectivul de investiții va fi dat în folosință.
Zilele trecute, primarul Municipiului Bârlad, Dumitru Boroș, a fost prezent pe șantierul variantei, unde zeci de utilaje și muncitori erau la lucru, pregătind de final una dintre cele mai așteptate investiții din plan local.
„Lucrarea este finalizată fizic undeva la 86%, fără a exagera câtuși de puțin! Girațiile de la Trestiana și Simila sunt gata în proporție de peste 90%. Iar informațiile importante de acum apar. Și anume, de săptămâna viitoare se dau în circulație, definitiv, aceste două girați, pentru a se putea finaliza lucrările pe zona centrală. În plus, s-au finalizat lucrările la parapeții pietonali de la toate podurile, iluminatul e gata peste 85% iar în foarte scurt timp va începe montura ultimului strat de asfalt, cel de uzură. Practic, ce se mai face acum la variantă sunt operațiile care îmbracă lucrarea. Vorbim aici de hidroizolații la toate podurile și pasajele și de alte lucrări minore, dar care fac diferența. Cea mai bună veste este că termenul de finalizare de 30 iunie 2024 va fi respectat!”, a transmis primarul Dumitru Boroș.

Biroul de Presă și Relații Publice al Primăriei Municipiului Bârlad 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.