În acest moment, la un an de la demararea lucrărilor de construire a unei noi clădiri pentru Grădinița nr. 5 din Bârlad, a fost realizată 65% din investiție, firma de construcții îndreptându-se către faza finisajelor.
Proiectul „Construire și dotare corp nou pentru Grădinița cu program prelungit nr. 5 «Clopoțel» este implementat cu finanțare europeană în valoare de 4,7 milioane lei (cu TVA).
Noua clădire este ridicată pe strada Mihail Kogălniceanu, peste drum de actualul sediu al grădiniței, pe locul clădirii în care a funcționat Sindicatul Învățământ ”Tutova”.
Clădirea va avea două nivele (parter și etaj), desfășurate pe o suprafață de 974,43 mp.
Imobilul va fi compus din șapte săli de grupă, un spațiu primire copii, cabinet medical, izolator, sală mulțifuncțională, grupuri sanitare pentru fiecare sală de grupă și pentru personal, bucătărie, spații administrative, spălătorie și sală tehnică.
”Este prima grădiniță ridicată din temelii după mai mult de 30 de ani. În paralel, tot cu fonduri europene, extindem cu un nou corp Grădinița nr. 8, de pe strada Dragoș-Vodă, iar în urmă cu câteva luni am finalizat construirea unei creșe pe strada Mircea cel Bătrân. Aceste trei imobile sunt primele pe care le-am realizat în categoria unităților destinate preșcolarilor. Sunt clădiri foarte mari, dotate după cele mai noi standarde. Nu a existat nicio axă de finanțare europeană pe care noi să nu o accesăm, în așa fel încât la Bârlad să ajungă tot ce este pus la dispoziție pentru ridicarea nivelului de confort în învățământ. În derulare se află și reabilitarea și dotarea Școlii Profesionale. Recent, au fost depuse pentru obținerea unor finanțări europene alte două proiecte, ambele vizând reabilitarea termică pentru creșterea eficienței energetice la Școala «Ep. Iacov Antonovici» și a Liceului «Alexandru Ioan Cuza»”, a transmis primarul Dumitru Boroș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.