A fost lansată licitația pentru execuția lucrărilor de consolidare, modernizare și dotare a Școlii Profesionale.
Anunțul a fost publicat în SICAP cu numărul SCN 1094746/12.10.2021. Valoarea estimată a achiziției este de 14.227.164,21 lei, fără TVA. Termenul de execuție a lucrărilor este de 18 luni de la semnarea Contractului de lucrări. Criteriul de atribuire este „prețul cel mai scăzut”, cu respectarea criteriilor de calificare și selecție stabilite. Termenul limită pentru primirea ofertelor este 15.11.2021, ora 15.00. Ofertele se vor deschide pe data de 15.11.2021, ora 15.00, în SICAP.
„Vor fi executate lucrări de consolidare a structurii de rezistență, modernizare și dotare a clădirii actuale, care va fi și termoizolată: înlocuire tâmplărie din lemn cu tâmplărie din aluminiu, realizare două case de scară închise, care să asigure evacuarea persoanelor din corpul central, recompartimentări ale spațiilor interioare, acolo unde este cazul și se va construi o clădire cu regim de înălțime P, care să adăpostească grupul electrogen. De asemenea, la nivelul parterului s-a prevăzut echipament de control și detecție a incendiilor. Rampa existentă va fi adaptată accesului persoanelor cu dizabilități, dar va fi construită și o scară exterioară, care va asigura accesul utilizatorilor, din exterior, direct la parterul clădirii”, a declarat primarul Dumitru Boroș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.