Un perimetru al Bârladului care, în urmă cu numai câțiva ani, concentra clădiri abandonate și puternic degradate s-a transformat într-o zonă dedicată comunității. Pe o rază de doar câteva zeci de metri funcționează astăzi un centru pentru vârstnici, o sală de sport reabilitată și extinsă și o grădiniță modernă.
Centrul de Zi pentru Persoane Vârstnice „Ioniță Titinaș” este amenajat pe amplasamentul unei foste centrale termice ajunse în ruină, năpădită de vegetație inclusiv pe acoperiș. Vechea clădire a fost înlocuită cu un spațiu modern destinat socializării și activităților organizate pentru seniorii orașului.
La numai câțiva metri se află fosta Sală de Sport a municipiului, care, la rândul său, ajunsese într-o stare avansată de degradare. Imobilul a fost reabilitat și extins, fiind readus în circuitul comunității.
În cealaltă parte a zonei, la câteva zeci de metri distanță, o altă construcție dărăpănată a fost înlocuită cu o grădiniță nouă, realizată după standarde moderne.
Cele trei investiții conturează acum, într-un perimetru restrâns, un adevărat „triunghi al generațiilor”, în care infrastructura pentru copii, activitățile sportive și serviciile destinate vârstnicilor se întâlnesc într-o zonă care, până nu demult, era marcată de abandon.
Transformarea este și un exemplu de regenerare urbană prin recuperarea unor terenuri și clădiri degradate și redarea lor comunității, cu funcțiuni noi și destinate unor generații diferite.













