A început turnarea covorului asfaltic pe primul tronson aflat în lucru în cadrul proiectului de reabilitare și modernizare a Bulevardului Republicii: segmentul cuprins între intersecția de la Fabrica de confecții și intersecția de la Cerbul de Aur.
Este o etapă importantă într-un proiect amplu, așteptat de foarte mulți ani, prin care modernizăm principala axă rutieră a orașului: Bulevardul Republicii – strada Tecuciului.
După finalizarea asfaltării acestui tronson, echipele se vor muta pe următorul segment, lucrările urmând să avanseze etapizat, astfel încât disconfortul în trafic să fie cât mai bine gestionat.
”Vorbim despre o lucrare serioasă, făcută de la bază: fundație nouă, rigole refăcute, cămine de utilități aduse la cotă și toate etapele necesare pentru ca această arteră să fie una durabilă, sigură și modernă. În ceea ce privește strada Tecuciului, constructorul ne-a dat asigurări că, în cursul zilei de sâmbătă, vor fi redate circulației rutiere ambele sensuri de mers, deocamdată pe strat de piatră. Știu că aceste lucrări înseamnă restricții, răbdare și adaptare din partea tuturor. Dar cred ca cel mai important e ca schimbăm în bine fața orașului”, a declarat primarul Dumitru Boroș.

















