Constructorii variantei de ocolire a municipiului Bârlad au anunțat stadiul lucrărilor la data de 05 februarie, a.c. Întrucât lucrările au fost reluate intens, obiectivul este acum realizat în proporție de 83%.
Prin urmare, se lucrează la pasajul de la km 0+405 m, unde deja au fost montați parapeții pietonali iar înprezent se montează stâlpii de iluminat. De asemenea, și la pasajul de la km 1+630 m a demarat montajul parapeților pietonali, după ce s-a amenajat instalația electrică pentru iluminatul exterior. La intersecția de la kilometrul 2 (intrare Trestiana) lucrările se desfășoară la pasaj, în timp ce la kilometrii 5+450 m și 5+600 m (zona DSVSA Vaslui) se execută lucrări de relocare a rețelelor electrice, precum și la pasajul din zonă. Totodată, se mai execută lucrări de stabilizare și taluzare a terasamentelor și pe distanța situată între km 9+100 m și km 10. Tot aici continuă lucrările la girație (zona Simila – Fabrica de oțet) și cele de relocare a rețelelor electrice și de gaz.
„Se lucrează pe aproape toată lungimea variantei de ocolire. Din câte am înțeles de la constructor, personalul este mobilizat și va crește în număr sistematic, în funcție de complexitatea lucrărilor la care se ajunge. Conform situației la moment, pe șantier lucrează astăzi 78 de muncitori și 62 de utilaje. În continuare ne bucurăn de tot sprijinul doamnei Camelia Nicolae, de la X-Way Infrastructure și al domnului Cătălin Vișan, de la Concelex, care își dau tot concursul pentru ca lucrările să meargă bine”, a transmis primarul Dumitru Boroș.
Biroul de Presă și Relații Publice al Primăriei Municipiului Bârlad