Ne bucură și de umple de mândrie vestea că bârlădeanul nostru prin adopție, puieștean de origine, scriitorul Lucian Vasiliu, continuă să confirme (de parcă ar fi nevoie!), că face cinste titlului de Cetățean de onoare al municipiului Bârlad, pe care i l-am acordat în 2019.
În iunie, spiritul său strălucit primește încă o recunoaștere, prin Premiul Național de Poezie ”Mihai Eminescu” – Opera Omnia, desfășurat la Botoșani.
Lucian Vasiliu este scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din România. În paralel cu preocupările literare, a desfășurat o bogată activitate pe mai multe paliere culturale: director al Complexului Muzeistic Iași, inițiator al reapariției revistei „Dacia literară”, fondator al Societății Culturale „Junimea ’90“, coordonator al unor ample lucrări de restaurare a unor case de patrimoniu, manager al Editurii „Junimea”, fondator și coordonator ale revistei „Scriptor”.
Se bucură de un prestigiu fără cusur în lumea culturală românească, pe care o slujește cu modestie exemplară de peste o jumătate de secol.
Felicitări, maestre! Vă mulțumim că vă lăsați să fiți și al nostru!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.