Recent, primarul Dumitru Boroș și reprezentanții SC Conbetas SRL Vaslui au semnat contractul de execuție a lucrărilor de asfaltare a străzilor din cartierele Munteni și Podeni.
Conbetas a fost declarată câștigătoare a licitației, oferta sa fiind de 20.303.256 lei, cu circa 10 milioane de lei mai puțin față de suma pe care municipalitatea locală a alocat-o pentru această investiție.

Proiectul ”Asfaltare și modernizare străzi cartierele Munteni și Podeni, Lot 1” este finanțat parțial – cu 18 milioane lei – prin programul ”Anghel Saligny”, restul sumei fiind acoperită de la bugetul local al municipiului Bârlad.

Asfaltarea primului lot cuprinde următoarele străzi: Învățăturii, Simion Bărnuțiu, Ardeal, 1877, General Cerchez, G. G. Ursu, V. I. Popa, Iordache Gane, Virtuții, Lunei, Soarelui, Decebal, Grahilor, Mărășești, Dimitrie Cantemir, Dumbrava Roșie, Dochia, Băltărețului, Principatele Unite, Milcov și Traian.
Termenul de finalizare al investiției este vara anului 2026.

”În următoarele zile firma Conbetas își va lua în primire amplasamentul și va începe organizarea de șantier, dar îi vom ține la curent pe localnici cu toate etapele lucrării. Am spus și cu alte ocazii, acum vorbim de un prim lot de străzi, modernizarea cartierelor Munteni și Podeni fiind un proces de durată, care se va desfășura etapizat. După decenii întregi în care nu s-a făcut nimic pentru locuitorii celor două cartiere, nu putem avea așteptări ca transformarea să se facă pe repede înainte, pe toate străzile odată. Celor 21 de străzi le vor urma un nou lot, iar în prezent, birourile de specialitate din primărie lucrează la componența acestuia. Un lucru este sigur: continuăm înnoirea Bârladului!”, a declarat primarul Dumitru Boroș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.