Participare extraordinară a bârlădenilor, astăzi, la activitățile dedicate împlinirii a 165 de ani de la Unirea Principatelor Române. În semn de recunoștință pentru acțiunile istorice realizate de Domnitorul Unirii, Alexandru Ioan Cuza, Bârladul și-a onorat cu mândrie cel mai de seamă fiu al său.

Astfel, de la ora 11.00, autoritățile locale le-au dat întâlnire bârlădenilor în Stația C.F. Bârlad, pentru a întâmpina Trenul Unirii. Peste 1.000 de persoane au așteptat garnitura cu locomotivă tricoloră, în aplauze și salutând cu stegulețe tricolore. Trenul a staționat atât timp cât, pe fundal, s-au auzit cântece patriotice, s-au transmis urări la zi aniversară călătorilor și personalului de tren, dar mai ales cât din boxe s-au auzit ritmurile celebrei „Hora Unirii”.

Asistența și invitații s-au mutat apoi la Cercul Militar, unde, în colaborare cu partenerii noștri de la Garnizoana Bârlad, a avut loc evenimentul principal al zilei: ceremonialul militar și religios, alocuțiunile, depunerile de coroane și, evident, Hora Unirii.

„De fiecare dată când vorbesc după istorici și oameni de cultură îmi vine tot mai greu să repet adevăruri istorice de necontestat. Cel mai mare adevăr este că Unirea înfăptuită la 1859 a pus bazele statului de astăzi iar Cuza Vodă, fiului cel mai de seamă al Bârladului și chiar al României moderne, este un exemplu de bărbăție, mândrie națională și încredere în destinul național. De aceea, îmi doresc, precum își doresc toți românii de pretutindeni, ca Unirea să dăinuiască pe vecie! La mulți ani români! La mulți ani, România și cinste veșnică Domnitorului Unirii!”, a transmis primarul Dumitru Boroș.

Alături de primarul Dumitru Boroș și viceprimarul Ana-Maria Vintilă, la toate activitățile dedicate împlinirii a 165 de ani de la Unirea Principatelor Române în fața Cercului Militar și-au dat mână cu mână senatorul Mihail Iulian Bîca, deputații Adrian Solomon și Eduard Popica, subprefectul Dorin Apostu, consilieri locali, reprezentanți ai cadrelor militare în rezervă și retragere, organizații non-guvernamentale, formațiuni politice și sute de bârlădeni. Toți au încins o Horă a Unirii așa cum se cuvine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.