Veste mult așteptată de bârlădeni: Casa memorială „Alexandru Ioan Cuza”, situată pe strada cu același nume, va intra, în curând, într-un amplu proces de reabilitare, restaurare și consolidare.
Asta după ce, în cursul acestei săptămâni, la sediul Primăriei Municipiului Bârlad, primarul Dumitru Boroș a semnat contractul de achiziție de lucrări. Constructorul, care a fost desemnat în urma unei licitații pe SICAP, va fi asocierea SC Urban Proiect SA (lider) – SC KTZ Edil International SRL. Valoarea totală a lucrărilor va fi de aproximativ 1,7 milioane lei.
„Reabilitarea, restaurarea și consolidarea Monumentului Istoric «Casa Cuza» va asigura salvarea acestei case simbol din municipiul nostru. Anul acesta se împlinesc 150 de ani de la moartea lui Cuza, iar un mod mai sublim de a onora memoria celui care a unit Moldova cu Țara Româneacă nu ar fi existat. Urmează acum predarea obiectivului către constructor și semnarea ordinului de începere a lucrărilor. Acestea vor dura 12 luni, de la data începerii lor, iar la final vom avea un edificiu cu care într-adevăr Bârladul să se mândrească și în același timp să îl cinstească pe cel mai de seamă fiu al său”, a declarat primarul Dumitru Boroș.

Biroul de Presă și Relații Publice al Primăriei Municipiului Bârlad

2 COMENTARII

    • Pronumele posesiv se acordă în gen, număr şi caz cu substantivului determinat. Asadar, forma gramaticala din constructia pe care ati citit-o este corecta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.