Municipalitatea bârlădeană face încă un pas important spre dezvoltare și confort urban. Tronsonul FEPA – Simila va fi supralărgit și va avea 4 benzi de circulație.
Cel de-al doilea proiect privind Mobilitatea Urbană, prin care strada Tecuciului și Bulevardul Republicii vor fi reabilitate, se oprește la intersecția de la intrarea în Grădina Publică, așa încât am fi rămas descoperiți pe o bucată considerabilă de drum până la ieșirea din oraș. S-a ivit oportunitatea unor noi fonduri europene prin Programul Regional Nord-Est 2021–2027, așa că nu am stat pe gânduri. Tronsonul dintre FEPA și limita cu comuna Zorleni (2.204 m) va fi supralărgit și va avea 4 benzi de circulație. Vom avea linie de transport public, piste de biciclete, semaforizare inteligentă, iluminat public modern, iar în zona restaurantului Galamar va fi amenajat un sens giratoriu”, a explicat primarul Dumitru Boroș.
Valoarea totală a proiectului este de  30.694.048,57 lei (TVA inclus).
Durata estimată de execuție: 16 luni calendaristice.
Consiliul Local a aprobat ieri, în ședință extraordinară, indicatorii tehnico economici ai investiției, pentru a putea finaliza documentația necesară.
Această nouă finanțare face ca bugetul total al proiectului Mobilitate Urbană 2 să se ridice la peste 85 de milioane de lei. Înseamnă 17 milioane de euro ( 850 miliarde de lei vechi), o sumă uriașă, la care altădată nu am fi îndrăznit nici să visăm și care ne va ajuta să punem la punct întreaga axă rutieră principală a Bârladului, de la intrarea și până la ieșirea din localitate”, a mai spus primarul Boroș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.