Grădina Zoologică a Bârladului, modernizată pas cu pas. Recent, în perimetrul din zona poneilor, a fost amenajat un spațiu de joacă dotat cu echipamente moderne, precum și un pavilion, cu masă și bănci, unde copiii pot lua masa.
Încă trei asemenea pavilioane vor fi amplasate în diverse puncte din Grădina Zoologică.
De asemenea, au fost montate bănci pe câteva dintre alei, pentru că, din păcate, până acum nu a existat nici măcar una.

”Am spus cu ceva timp în urmă că intenționăm să modernizăm Grădina Zoologică, una dintre puținele care încă mai funcționează în România și care atrage săptămânal un număr mare de vizitatori, inclusiv din afara județului. Va fi un proces de durată pe care, în lipsa fondurilor va trebui să îl realizăm treptat. Regândirea sistematizării parcului, desființarea și reconstruirea volierelor, a țarcurilor nu sunt deloc ieftine și ușoare. Am început în 2017 cu modernizarea acvaterariului. Acvariștii profesioniști pe care i-am adus au creat în cele 8 bazine, a câte 700 l, un mediu care imită la scară biotopul amazonian și în care viețuiesc 18 specii de pești. Pentru că transformarea Parcului Zoo implică și o extindere, am continuat în 2022 cu dublarea suprafeței terenului, atribuindu-i încă 51.000 mp de pământ, totalul fiind acum de 106.984 mp. Anul trecut, la intrarea dinspre Republicii, am amenajat o parcare cu 43 de locuri pentru autoturisme și unul pentru autocar, pentru că deseori aici ajung grupuri organizate. Luna trecută, am pus în funcțiune sistemul electronic de acces și vânzare bilete. Câte puțin, vom reuși să facem din Grădina Zoologică nu doar o zonă de văzut animale, ci și un spațiu confortabil, de care să se bucure atât copiii, cât și însoțitorii lor”, a declarat primarul Dumitru Boroș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.