Jardinierele imense, nepotrivite și deteriorate, care au lăsat ani de zile Bulevardul Republicii fără trotuar în zona Blocului tineretului (cum se numea cândva), s-a transformat într-un veritabil pietonal.
Lucrările de reconfigurare s-au finalizat de ceva timp, dar tot mai lucrăm la detaliile care au început deja să facă diferența. Am ales ca pe jos, în loc de pavele să montăm granit, mult mai elegant și mai durabil. Placarea cuprinde și trotuarul de peste drum, de la E.oN și până la Primărie, dar și pietonalul care duce către piață. Referitor la această esplanadă, cablurile care pot fi observate pe mijloc au legătură cu două proiecte la care lucrăm și care mai durează puțin. Unul este grupul statuar cu Tache, Ianche și Cadâr, cei trei negustori care își aveau prăvăliile la Podul Pescăriei și care au fost așezați în eternitate de superba piesă de teatru a lui Victor Ion Popa. Va fi amplasat la intrarea pe esplanadă. Cel de-al doilea proiect în lucru este o fântână arteziană pe care o vom monta în capătul opus (spre piață). Până atunci, îi încurajez pe bârlădeni să se bucure de frumusețea noii amenajări. Care va spori și în anii următori, pe măsură ce pomii pe care i-am plantat în zonă vor crește și vor aduce cu sine umbra mult așteptată”, a declarat primarul Dumitru Boroș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.