Încă un parc de joacă pentru copiii Bârladului
În câteva zile, va fi dat în folosință cel de al șaselea parc de joacă pentru copii, refăcut în totalitate și reamenajat conform standardelor de siguranță prevăzute de legislație. Acesta este amplasat în zona de nord a orașului, peste drum de intrarea principală a SC Rulmenți SA Bârlad.
Decizia reabilitării parcurilor actuale a fost luată de primarul Dumitru Boroș în urma unei expertize tehnice, efectuată în 2018, cu privire la siguranța în exploatare a locurilor de joacă din municipiul Bârlad, care a scos în evidență că cele mai multe echipamentele de joacă din parcurile orașului prezintă uzură avansată la structura de rezistență, iar exploatarea lor în continuare ar putea pune în pericol siguranța utilizatorilor.
Prin urmare, și acest parc va avea echipamente de joacă autorizate ISCIR, cu adresabilitate pentru copii cu vârste între 3 și 14 ani. Fondurile pentru realizarea proiectului provin de la bugetul local, așa cum s-a întâmplat și în cazul celorlalte patru parcuri modernizate, dar și pentru parcul nou înființat în incinta Grădinii Publice.
„Primele cinci parcuri au fost date în exploatare, așa cum se știe, și se bucură, evident, de rezultatul scontat. Suntem deja în a treia etapă de reabilitare și modernizare, după reamenajarea celor două parcuri din asociațiile 7 și 22, a locului de joacă din Parcul «Victor Ion Popa», a înființării parcului din Grădina Publică și modernizarea celui de la nord de Școala gimnazială «Episcop Iacov Antonovici», în cea de-a doua etapă. Și acum lucrările de reabilitare și modernizare au presupus înlocuirea echipamentelor existente cu altele noi, cu respectarea standardelor de siguranț, dar și refacerea împrejmuirilor. Au fost montate și coșuri de gunoi și bănci noi, astfel încât și acest loc de recreere să răspundă cerințelor micilor noștri utilizatori”, a declarat primarul Dumitru Boroș.
Lucrările au fost efectuate de salariații Serviciului de Gospodărire Locală, din cadrul Primăriei Municipiului Bârlad și au avut o valoare de circa 10.000 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.