In urma solicitărilor venite din partea mai multor cetățeni ai orașului, conducerea Primăriei Bârlad a dispus refacerea, prin reprofilare și balastare, a încă opt străzi de pe raza localității.
Astfel, în această ultimă etapă de reabilitare a unor artere din localitate au mai intrat în lucru străzile Tutovei, Soveja, Trei Ierarhi, Minerva, Dochia, Burebista și Alexandru Vlahuță, fundăturile I și II.
„Peste tot pe unde ni s-au semnalat probleme din partea cetățenilor am intervenit. Lucrările au presupus, deocamdată, doar reprofilarea și balastarea. Mai sunt și alte străzi cu probleme, pe care le avem în atenție și pe care se va interveni cât se poate de repede. Oricum, obiectivul nostru este asfaltarea și, după cum se știe, deja am demarat licitațiile pentru două loturi, unul de nouă străzi și un altul mai mare, de 20. Sperăm să avem un constructor cât mai curând!”, a declarat primarul Dumitru Boroș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.