Bârladul a atras o nouă finanțare europeană, în valoare de peste 2,25 milioane euro, pentru extinderea și dotarea Ambulatoriului din cadrul Spitalului de urgență ”Elena Beldiman”. Contractul de finanțare a fost semnat ieri, de primarul Dumitru Boroș și de directorul Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Est Piatra Neamț, Vasile Asandei.
„Am fost înștiințat că pe data de 12 februarie contractul a primit ultimele semnături la nivel ministerial, astfel că, luni dimineață, la ora 06.00, am plecat la Piatra Neamț, unde am semnat pentru Bârlad încă un contract cu fonduri europene nerambursabile. După cum se știe, prioritățile pentru actualul meu mandat sunt sănătatea, învățământul și infrastructura. Așadar, după atragerea de fonduri pentru secția Pediatrie, reușim acum să extindem și să modernizăm și Ambulatoriul, cu bani europeni, pentru ca acesta să ofere serviciile medicale de calitate și moderne pe care le așteaptă și le merită toți bârladenii”, a declarat primarul Dumitru Boroș.
Extinderea Ambulatoriului înseamnă, de fapt, construirea unui nou imobil, alături de actuala clădire a spitalului.
Incluzând valoarea acestui ultim contract semnat, numai în ultimii trei ani municipiul Bârlad a reușit să atragă fonduri europene nerambursabile în valoare totală de aproape 27 milioane euro, o premieră absolută pentru localitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.