Decizie! Cele două piețe din Bârlad vor fi reorganizate, pentru următoarele 30 de zile, în acord cu ultimele reglementări privind siguranța populației în contextul pandemiei de coronavirus.
„Oficial, pe toate canalele de comunicare ale Primăriei Bârlad, vom face publică orice decizie pe care o vom lua, în acord strict cu cele luate la nivel național. Suntem într-o zonă cu incidență mare de infectare și trebuie să fim extrem de atenți la ce măsuri de protejare a populației luăm pentru perioada imediat următoare. În privința piețelor locale, vreau să anunț că s-au luat măsuri ferme pentru ca toate directivele naționale să fie respectate întocmai, dar am gândit și un plan de salvare a activității producătorilor și comercianților, pentru a fi satisfăcute și nevoile populației. Sunt convins că activitatea piețelor locale, pe care am stabilit-o și care se va definitiva în cursul zilei de luni, va mulțumi pe toată lumea!”, a declarat primarul Dumitru Boroș.
Măsurile stabilite sunt:
– În piața centrală, Sf. Ilie, se vor muta în exterior lactatele și se vor stabil circuite pentru boxele de carne, dezafectând pereții din nordul și sudul compartimentului;
– La piața mică, o parte din cei care vând produse agroalimentare vor ieși în exterior, alții vor vinde direct la geam iar cei cu produse nealimentare, cărora nu li se aplică prevederile legale, rămân unde sunt, ei neavând flux mare de clienți.
Schemele de reorganizare ale celor două piețe locale vor fi făcute publice, în amănunt, în cursul zilei de luni, 09 noiembrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.