A fost semnat contractul de finanțare pentru un proiect major al Bârladului: reabilitarea și supralărgirea tronsonului FEPA – Simila!
Reamintim că primul proiect de modernizare a străzilor principale – Tecuciului și Republicii, unde lucrările sunt în derulare, se oprește la intersecția de la intrarea în Grădina Publică, așa încât ar fi rămas descoperită o bucată considerabilă de drum până la ieșirea din oraș.
”Am valorificat imediat oportunitatea noilor fonduri europene disponibile prin Programul Regional Nord-Est 2021–2027 și am obținut finanțarea care ne va ajuta să predăm generațiilor care vin o axă principală modernizată de la intrarea și până la ieșirea din oraș”, a declarat primarul Dumitru Boroș.
Tronsonul dintre FEPA și limita cu comuna Zorleni, pe o lungime de 2.204 metri, va fi supralărgit la 4 benzi de circulație. Proiectul include linie de transport public, piste de biciclete, semaforizare inteligentă, iluminat public modern și amenajarea unui sens giratoriu în zona restaurantului Galamar.
Valoarea totală este de 39.077.949,55 lei, iar finanțarea nerambursabilă ajunge la 19.768.000 lei. Perioada de implementare este de 26 de luni.
”Este un proiect esențial pentru trafic, mobilitate și dezvoltarea orașului și mă bucur că avem această șansă imensă, pe care nu am îndrăzni nici să o punem pe hârtie dacă nu am avea fondurile europene și guvernamentale”, a mai precizat edilul-șef al municipiului Bârlad.













