Pe strada Tecuciului din Bârlad a început turnarea covorului asfaltic, după o perioadă în care lucrările au fost încetinite de probleme tehnice apărute imediat după deschiderea șantierului.

Dificultățile au fost generate de condițiile din teren, care au impus reproiectarea structurii rutiere astfel încât fundația drumului să fie protejată de ascensiunea apei freatice. Noua soluție tehnică a trebuit apoi certificată prin probe și încercări de laborator, efectuate după o perioadă în care drumul a fost exploatat sub trafic.

Odată încheiate aceste etape, constructorul a putut trece la așternerea stratului de asfalt, iar lucrările vor continua cu celelalte intervenții prevăzute în proiect.

La finalul investiției, strada Tecuciului va avea carosabil și trotuare noi, pistă pentru biciclete, precum și rețele noi și funcționale de canalizare pluvială, canalizare menajeră și alimentare cu apă.

Intrarea în etapa de asfaltare marchează astfel depășirea principalului impas tehnic al proiectului și apropierea lucrărilor de fazele finale de execuție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.