A fost semnat contractual de execuție a lucrărilor la cel mai mare proiect de reabilitare a străzilor din Bârlad: „Modernizarea infrastructurii de transport în scopul reducerii emisiilor de carbon”, cu o valoare totală de circa 10 milioane Euro, al cărui câștigător a fost desemnat, în urma licitației, Asocierea SC Nomis 2003 SRL – SC Autotehnorom SRL.
Proiectul mai cuprinde achiziția a 10 mijloace electrice de transport în comun (4,2 milioane Euro) și încheie încă un obiectiv asumat de actuala administrație: refacerea în totalitate a infrastructuri rutiere de pe mai multe străzi intens circulate: Epureanu, Bălcescu, Dragoș Vodă, V. Milea, M. Viteazul, Col. Simionescu Sava, Ioan Popescu, V. Pârvan, Grigore Ignat , în special Vasile Pârvan și Bulevardul Epureanu.
Odată cu asfaltarea acestor artere, vor fi înființate două trasee de transport public de călători, pe care vor circula cele 10 mijloace electrice de transport public de călători, care vor fi achiziționate ca urmare a semnării Contractului de finanțare nr. 4654/06.08.2019.
Totodată, vor fi realizate piste pentru bicicliști și reabilitate trotuare și spații verzi pe B-dul Republicii, Șos. Tecuciului, Str. General Vasile Milea, Str. Vasile Lupu, Str. Nicolae Iorga, Str. Fagului, precum și parcări pentru bicicliști la intrarea în Grădina Publică și pe Str. Fagului, dotate cu supraveghere video. În paralel, se vor realiza 3 parcări auto Park & Ride Nord, pe străzile Mihai Eminescu, 1 Decembrie și Republicii 319.
„Finanțarea, cea mai mare obținută vreodată de Bârlad, este o reușită pentru oraș, pentru fiecare cetățean în parte! Îi asigur pe bârlădeni că vom veghea la respectarea termenelor de execuție, astfel încât municipiul să beneficieze de un transport public modern cu o infrastructură rutieră modern, demnă de un stat european”, a declarat primarul Dumitru Boroș.



















