A fost semnat contractul de execuție a unei noi investiții la Bârlad: „Creșterea eficienței energetice a sistemului de iluminat public”.
Valoarea proiectului este de peste 5.5 milioane lei (fără TVA). Lucrările vor fi efectuate de SC GLOBALSERV ELIN SRL. Termenul de execuție este de 4 luni de la data predării amplasamentului. Investiția presupune înlocuirea a 2.590 corpuri de iluminat existente, inclusiv consolele, cu aparate de iluminat cu Led, de diferite puteri.
Totodată, va fi implementat și un sistem de telemanagement la nivel de punct de aprindere, pentru 4 puncte de aprindere, se vor monta 13 module de tip Gateway, dar va fi dezvoltat și un sistem de telemanagement la nivel de punct luminos, pentru aparatele de iluminat aferente categoriei de drum. Proiectul este finanțat de către Innovation Norway, Operator de program pentru Mecanismele financiare Spațiul Economic European și Norvegian 2014-2021.
„Bârladul va beneficia de un sistem inovator, modern și eficace de gestiune a energiei, care va permite reducerea consumului de energie electrică și a costurilor necesare pentru iluminatul public. Iluminatul public reprezintă unul dintre criteriile de calitate ale civilizației. Se vor reduce semnificativ emisiile de dioxid de carbon, concomitent cu reducerea consumurilor totale de energie electrică. Iar acest lucru se traduce în economie la considerabilă la bugetul municipiului”, a declarat primarul Dumitru Boroș.
În paralel cu proiectul finanțat de statul norvegian, la Bârlad se derulează, pe același segment, și un alt obiectiv investițional, respectiv „Modernizarea sistemului de iluminat public din Municipiul Bârlad”. Valoarea acestuia este de peste 8,1 milioane lei, fără TVA, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene și prevede modernizarea sistemului de iluminat public de pe 20 de străzi, respectiv B-dul Republicii, Șoseaua Tecuciului, Str. General Vasile Milea, B-dul Epureanu, Str. Mihai Eminescu, Str. Colonel Simonescu Sava, Str. Constantin Hamangiu, Str. Vasile Pârvan, Str. Paloda, Str. Nicolae Bălcescu, Str. Dragoș Vodă, Str. Mihai Viteazul, Str. Căpitan Grigore Ignat, Str. Ioan Popescu, Str. Marcel Guguianu, Str. Primăverii, Str. Ștefan cel Mare, Str. 1 Decembrie, Str. Popa Șapcă și Str. Fagului.
În total, alți aproape 25 de km din sistemul de iluminat public vor fi modernizați, la care se adaugă și o extindere de 3,7 km.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.