Astăzi, pe Stadionul „Rulmentul”, cu începere de la ora 13.00, s-a consumat ultima etapă a Diviziei Naționale de Rugby Seniori. RC Bârlad a întâlnit formația RC Gura Humorului, în fața căreia s-a impus categoric cu scorul de 45-7, în tribune fiind prezent și primarul Dumitru Boroș.
„Un final fericit de campionat, deși noi am țintit locul I. A fost o sincopă la Petroșani și…asta a fost! Important este că am adus bronzul național la Bârlad. Felicitări jucătorilor noștri, dar și adversarilor de astăzi, care au garantat un final frumos de campionat”, a declarat Ioan Harnagea, antrenorul formației noastre.
„Rămânem în continuare hotărâți să ne clasam pe locul I. Indiferent de cât de multe obstacole vom întâmpina. Poate în ediția viitoare, sau poate în cealaltă, important este să vizăm prima poziție a clasamentului DNS, întrucât Bârladul merită acest loc, băieții noștri de asemenea. Felicitări pentru performanța de astăzi!”, a declarat primarul Dumitru Boroș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.