Vești excelente pentru bârlădeni: două artere rutiere vitale, Bulevardul Republicii și strada Tecuciului, vor intra într-un amplu proces de modernizare, grație unei finanțări de 65 de milioane de lei.
Proiectul prevede refacerea completă a uneia dintre cele mai importante și solicitate artere ale orașului, într-un mod similar cu cel aplicat pe străzile deja modernizate: Epureanu, Vasile Pârvan, Mihai Viteazu și Dragoș Vodă. Aceste artere sunt astăzi parte a traseelor celor 10 autobuze electrice aflate deja în circulație, iar prin noul proiect vor fi achiziționate încă două autobuze electrice, pentru extinderea rețelei de transport ecologic și pe Bulevardul Republicii.
„Este o veste mare, o promisiune respectată. Bulevardul Republicii, principala arteră a orașului, va beneficia de o reabilitare completă, de la fundația drumului și până la detaliile tehnice, cum ar fi rigolele, căminele de utilități și canalele care vor fi ridicate la cotă. După ani în care a susținut traficul greu și a servit toate generațiile de bârlădeni, bulevardul va primi, în sfârșit, modernizarea pe care o merită”, a declarat primarul municipiului Bârlad.
Lucrările vor urma pașii tehnologici avansați care au garantat durabilitatea și calitatea noilor străzi reabilitate în ultimii ani. Se estimează că lucrările vor dura aproximativ 22 de luni, iar rezultatul va fi o infrastructură rutieră modernă, sigură și rezistentă, fără necesitatea unor intervenții majore pentru cel puțin 15 ani.
Semnarea contractului de finanțare cu ministerul de resort este așteptată în perioada imediat următoare, după care va fi demarată procedura de licitație pentru execuție.